vineri, 19 aprilie 2013

Poliţia Rutieră a propus un proiect de modificare a metodologiei de obţinere a permisului auto

Poliţia Rutieră a propus un proiect de modificare a metodologiei de obţinere a permisului auto, după ce s-a constatat că foarte mulţi şoferi nu ştiu cum să dea şpagă corect.
"E foarte simplu, se pune în talon şi se dă discret, fără să atragem atenţia celorlalţi participanţi la trafic", susţine Robert Acrişor, poliţist de la circulaţie.
Poliţiştii solicită ca la examenul de obţinere a permisului de conducere să fie introdusă o probă nouă, eliminatorie, de dat şpagă, candidaţii trebuind să ştie cum se dă, cât se dă şi pentru ce, exersând astfel şi cunoştinţele teoretice dobândite.
"Candidatul care a luat sala intră la traseu, iar acolo una din probele obligatorii ar trebui să fie să dea şpagă unui poliţist de la circulaţie. Pentru a fi cât mai realist, noi suntem dispuşi să trimitem echipaje pe traseul de examen, iar şpaga să fie reală, ca să reproducem fidel situaţiile cu care noii conducători auto se vor întâlni în viitor", a mai declarat poliţistul.
Poliţiştii consideră că acest aspect al vieţii de şofer este esenţial, de multe ori şoferii începători trebuind să fie învăţaţi de la zero cum se procedează atunci când se dă şpaga.
sursa: apasa

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu