marți, 14 mai 2013

Cauciucurile de iarna, pot fi folosite legal, pe timp de vara ???

Obligativitatea anvelopelor de iarnă i-a pus pe şoferi în faţa unei mari dileme. De ce să nu folosească cauciucurile de iarnă şi pe timp de vară? Le permite oare legea?

Nu puţini şoferi tind să nu mai schimbe anvelopele de iarnă o dată cu venirea noul sezon de vară. Ei consideră că anvelopele pe care au fost obligaţi prin lege să le monteze, începând din luna noiembrie, pot fi folosite fără probleme şi vara, ca atare nu are rost să îşi mai bată capul cu schimbarea lor. Cu atât mai mult cu cât achiziţionarea unui nou set de anvelope de vară costă bani. 

În plus, atunci când zăpada ţine – ca şi în acest an – până în aprilie, proprietarii de maşini se gândesc că din octombrie vremea s-ar putea răci din nou, astfel că nu văd rostul să mai schimbe cauciucurile pentru patru-cinci luni. Mulţi şoferi şi-au pus întrebarea dacă pe zăpadă trebuie să circule cu anvelope de iarnă, există oare obligativitatea ca vara să îşi echipeze maşina cu cauciucuri pentru acest sezon călduros? Autoritatea Rutieră Română susţine că deocamdată nu există nicio lege care să îi oblige pe şoferi să circule vara cu cauciucuri pentru sezonul cald. 
“Majoritatea firmelor de transport persoane sau marfă se echipează cu anvelope noi, corespunzătoare pentru perioadele de iarnă-vară. Dar majoritatea şoferilor însă nu îşi schimbă cauciucurile de iarnă cu cele de vară. Datorită climatului din România, cauciucurile de iarnă ar trebui folosite aproape cinci, şase luni, la fel şi cele de vară. Legea nu prevede amenzi pentru cei care nu îşi schimbă cauciucurile de iarnă cu cele de vară, dar recomandabil este să se facă acest schimb. Anvelopele all-sesion reprezintă o variantă de compromis, dar care suscită încă multe probleme. Legislaţia este interpretabilă. Este destul acel marcaj “M+S” sau e nevoie de acel “munte” plus “fulgul de nea”. Deocamdată poliţiştii de la rutieră încă mai aplică interpretări personale. Din păcate, şi legislaţia este deocamdată destul de ambiguă”, a spus Ion Mateescu, şeful Autorităţii Rutiere Române, filialaTimiş.
 Problema uzurii cauciucurilor Având în vedere că anvelopele de vară nu sunt obligatorii, şoferii circulă şi în anotipul cald cu vechile cauciucuri, fără a risca vreo amendă. Problema este că aceştia uzează anvelopele mult mai repede. „Sunt şoferi responsabili şi sunt şoferi mai puţin responsabili. De regulă, încep să fie şi în România din ce în ce mai mulţi cei responsabili. Nu este perculos să mergi cu anvelope de iarnă şi vara dacă este o exploatare normală. Dacă este la limită, cu viteză mare, cu sarcină mare pe autovehucul, poate deveni periculos. 
Pentru că se modifică parametri: Lungimea de frânare, aderenţa etc. Legea deocamdată nu reglemenetează această problemă. Este persmis să se meargă cu cauciucuri de iarnă şi pe perioada verii. Unii fac şi un altfel de compromis. În faţă pun cauciucuri de vară, în spate de iarnă, să nu fie solicitate prea mult”, a declarat Gheorghe Ionescu, inspector în cadrul Registrului Auto Român din Timişoara. Comercianţii pierd din clienţi Decizia şoferilor de a circula chiar şi vara cu anvelope de iarnă îi influenţează negativ pe vânzătorii de anvelope. Comercianţii se plâng că şoferii români cumpără mai puţin anvelope de vară. “Este ideal ca fiecare tip de anvelope să fie utilizat câte şase luni pe an. Atunci cresc vânzările noastre, pentru că şoferii trebuie să le schimbe de două ori pe an. Altfel avem probleme. Am sesizat că nu se prea schimbă cauciucurile de iarnă cu cele de vară. Ştim că nu există obligativitate, dar şoferii trebuie să ţină cont de normele de uzură. Dacă anvelopele se uzează prea tare ei vor fi oricum nevoiţi să le schimbe. Adâncimea profilului benzii de rulare a unei anvelope de iarnă este mai mică de 4 mm, acesta îşi va pierde calităţile menite să înlesnească traficul pe timp de iarnă. Vara există riscul ca anvelopele de iarnă uzate să fie folosite până depăşesc adâncimea de profil admisă”, a explicat Traian Pop, reprezentatul firmei româno-germane Delticom, care se ocupă cu vânzarea de anvelope.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu